Morchella hybrida (conica) - Ciuculete

Aşa cum am promis, trec la treabă. Din cel puţin două motive şi să nu mă întrebaţi care e mai important, pentru că nu ştiu ce să vă răspund. Un motiv e că Soarele plăcut de primăvară şi comentariile voastre m-au dezmorţit după iarna asta lungă. Iar un alt motiv e că nu aş vrea să rataţi vestitorii cu pălărie ai primăverii.

Clic pe poză pentru mărire

Chiar dacă nu aţi mâncat sbârciogi sigur mulţi dintre voi măcar aţi auzit de ei. Cred că nu greşesc dacă afirm că Sbârciogii sau Ciuculeţii sunt "Hribii" primăverii. Ciuperci frumoase, fragile şi gustoase - Sbârciogii merită toată atenţia iubitorilor de ciuperci.
Să începem cu Morchella hybrida sau Morchella conica - Ciuculete.

Clic pe poză pentru mărire

 Creşte în poieniţe, la marginea pădurilor, pe lângă tufişuri, primăvara în aprilie şi mai.

Pălăria arată ca o căciulă ţuguiată cu nuanţe mai închise (spre negru) sau mai deschise (bej, maro-gălbui, gri-maroniu sau maro-verzui) de maro. Suprafaţa pălăriei e brăzdată de nişe aranjate frumos între dungi verticale oarecum regulate. Dungile verticale în relief  au de obicei o nuanţă mai închisă decât nişele (găurile).  Jumătatea de sus a pălăriei e prinsă de picior, în timp ce jumătatea inferioară e degajată de acesta.
Înălţimea caracteristică este de 2-4 cm, iar diametrul de 2-3 cm.

Clic pe poză pentru mărire

Piciorul este alb cu uşoare nuante de bej sau galben, cu aspect zgrunţuros, uneori cu riduri în partea superioară. Partea inferioara este mai groasă decât cea superioară.

Clic pe poză pentru mărire

  În interior piciorul este gol de sus până jos. În general piciorul este cam de două ori mai înalt decât pălăria. Înălţimea caracteristică e de 4-8 cm, iar grosimea de 1-2 cm.

Clic pe poză pentru mărire

 Carnea este fragilă, miroase a făină şi are un gust uşor piperat.
 Fac o mica paranteza şi vă spun sincer că e tare greu de scris blogul ăsta. Să vă spun de ce ? Pentru că trebuie să văd o grămadă de poze şi videoclipuri (din care aleg câteva) care-mi fac o foame de lup. Aşa încât de multe ori trebuie să întrerup scrisul pentru o îndeletnicire şi mai dragă mie : mâncatul. Acum încerc să rezist eroic şi să termin de scris.

Clic pe poză pentru mărire

 Se poate confunda cu Gyromitra esculenta a cărei comestibilitate este discutabilă, dar de care se diferenţiază cel mai simplu prin secţionare.

Clic pe poză pentru mărire

După cum se observă în poza de mai sus, Morchella are o cavitate unică de sus până jos, în timp ce Gyromitra are mai multe cavităţi foarte neregulate.
Morchella hybrida seamănă de asemenea cu toate rudele sale care se bucură, sau mai bine zis ne bucură cu un gust plăcut fără nici un pericol de "reacţii adverse".
Se pretează la orice fel de mâncare din ciuperci. Se usucă foarte bine şi îşi păstrează gustul plăcut şi după uscare.
Sper ca minunatul verde primăvăratic din acest videoclip să vă facă poftă de o plimbare în natură.



Din fericire am găsit şi lecţia de  micologie în franceză, cu subtitrare în enleză. Spun din fericire pentru că e foarte bine realizat acest videoclip şi e util chiar dacă nu înţelegeţi nici una din cele două limbi (franceza şi engleza).

Avertizare : sunt ciuperci foarte fragile (se rup uşor), de aceea vă recomand să nu le culegeţi cu nici un chip în sacoşă (nu ştiu dacă o să mai aveţi ce alege acasă din ele), ci doar în coş, eventual găleată.

Uraaa, a venit primăvara! Se spune că oamenii îşi aleg câinele care le seamănă ca temperament. Se poate. Nu o să spun acum ca regulă generală, dar se pare că la mine funcţionează : te defineşte ceea ce îţi place, ce te pasionează. Să vă dau un exemplu : ador ciupercile şi cactuşii. Ei bine, cred că pot spune că la prima vedere am "ţepi" ascuţiţi ca un cactus; dar dacă ai răbdare să mă cunoşti, pot fi drăguţă şi gingaşă ca o floare de cactus. Vă spun imediat în ce fel cred  că semănăm eu şi ciupercile. Îmi place foarte mult soarele, dar prefer să stau mai la umbră (ca şi marea majoritate a ciupercilor), îmi plac toate anotimpurile, dar prefer iarna doar la început atunci când încă mai supravieţuiesc unele ciuperci. Cam de la începutul lui ianuarie am impresia că intru în amorţeală (dacă aş putea, probabil aş hiberna şi eu ca urşii), iar odată cu venirea lunii martie încep şi eu să mă dezmorţesc , să prind viaţă. Deci sper să vă bucuraţi : sunt din nou pe baricade (am vrut să scriu pe calculator, dar era o imagine prea comică)! Vine primăvara, vin şi ciupercile, deci trebuie să încep şi eu din nou să scriu cu mare plăcere despre ele. Pe foarte curând, cu drag!
P.S. Iată şi poze cu cea mai târzie ciupercă : Flammulina velutipes (sus) şi cea mai grăbită ciupercă :Verpa bohemica (jos).