Rudele Măriei-sale Hribul

Or fi ele rude, dar să ştiţi că sunt rude de gradul I, adică seamănă foarte bine între ele.

Totuşi vom încerca să vedem diferenţele.

Hai să le vedem mai întâi pe cele comestibile, care îi seamănă nu doar ca aspect ci şi ca gust.

Începem cu Boletus regius a cărui pălărie are nuanţe rosiatice şi e pufuosă ca o piele de căprioară. Carnea are o culoare galben deschis iar cînd e tăiată devine maronie, la fel ca urmele de viermi. Din nefericire , ca şi noi viermii o consideră o delicatesă şi de aceea rar ne mai lasă şi nouă ceva.


Boletus regius vedetă de videoclip :



Boletus aestivalis sau mânătarca de vară, are culoarea mai deschisă (ne raportăm tot timpul la Boletus edulis-Hribul) şi piciorul acoperit de o reţea albă.


Boletus aereus are pălăria negru-maronie iar piciorul acoperit de o reţea maro.

Boletus pinicola aşa cum spune şi numele creşte în pădurile de conifere, are pălăria de o nuanţă închisă maro-roşcată la fel ca reţeaua de pe picior.

Boletus appendiculatus seamănă foarte bine cu Boletus regius, doar că are nuanţe maronii, iar la tăiere carnea se albăstreşte.

Un videoclip cu diferenţele dintre Boletus appendiculatus şi Boletus satanas :



Xerocomus rubelus seamănă şi el cu Boletus regius, doar că e mai micuţ şi mai puţin cărnos.

În acest videoclip e apreciat ca necomestibil, totuşi pe un alt site francez scrie doar că e preferabil să fie amestecat cu alte ciuperci. Singur nu ar fi prea gustos.



Bolet versicolore - Xerocomus rubellus ou Boletus versicolor
Nom commun: Bolet rouge-sang
Comestible moyen
Chapeau: 5-10 cm., rouge à rouge-sang, devenant rouge-orangé à rouge-brunâtre avec l'âge. Cuticule* lisse, un peu velouté, jamais gluante. Il s'étale avec l'âge en relevant souvent sa marge*.
Hyménium*: jaune-or devenant brun-olivâtre avec l'âge, bleuissant au toucher;
Pied: 5-12 cm., jaune-orangé vers le haut, rouge au centre, jaunâtre vers la base. Élance, courbe, s'amincissant vers la base;
Chair: jaune, rougeâtre sous la cuticule* du chapeau. Sans odeur particulière, saveur légèrement acidulée.
Habitat: Été-Automne, en lisières ou dans les zones herbeuses des forêts de feuillus, sur sols secs. Assez commun.
Observations: c'est un comestible moyen qui gagne à être mélangé à d'autres espèces. Il ressemble au Bolet chrysentéron – Xerocomus chrysenteron - moyen , mais s'en distingue par sa taille plus petite, son chapeau rouge-vif dans sa jeunesse, sans crevasses ni déchirures.

Puţină muzică şi mulţi Boletus, toţi comestibili :



Şi iată cele pe care un culegător de ciuperci trebuie să le cunoască foarte bine - aş spune să le viseze şi noaptea, dacă nu ar fi un coşmar - cele toxice sau doar neplăcute la gust. Într-un cuvânt : NECOMESTIBILE :

(pe cele necomestibile le voi numerota ca să vă fie mai uşor să le reperaţi în cadrul textului)

1. Boletus satanas - Hrib ţigănesc, Buretele dracului, Mînătarca dracului , chiar dacă micologii încă mai discută despre încadrarea lui la comestibile sau necomestibile, eu sunt de părere s-o evitaţi pentru că provoacă tulburări gastrointestinale şi dureri de cap. Toate aceste neplăceri v-ar putea schimba părerea bună despre ciuperci.

Are pălăria albă, crem-cenuşie, catifelată, stratul fertil roşu, dar în secţiune e galben murdar colorat în albastru-verzui la apăsare.

Piciorul e galben acoperit cu o reţea roşie mai intensă în partea de jos, şi are un diametru care uneori îl depăşeşte pe cel al pălăriei.

Carnea e alb-gălbuie, secţionată devine albastră. La exemplarele tinere are un miros plăcut, cele bătrâne emanând un miros neplăcut.

Personal apreciez foarte mult aceste lecţii video de micologie :



2.Boletus calopus se deosebeşte de Boletus satanas doar prin stratul fertil galben şi nu roşu. La secţionare carnea se colorează mai intens în albastru. Boletus calopus este puţin toxic dar este amar.

Sper că e destul de clar videoclipul :



3.Tylopilus felleus seamănă foarte bine cu Boletus edulis, dar are stratul fertil în secţiune roz şi e foarte amar.

Şi puţină engleză :



Sper că v-am lămurit în privinţa Hribului şi a celor care se dau - cu bune intenţii, sau nu - drept hribi.

Cred că nişte sfaturi ar putea fi utile. De exemplu am avut ocazia să găsesc lasată partea inferioară a unui Hrib în pământ. Mare păcat. Dacă aţi privit pozele cu atenţie atunci sigur aţi observat piciorul gros, cărnos. Atunci când nu îl dezgropaţi cu toată "grija şi dragostea" pentru stomacul vostru pierdeţi fără exagerare 15% din acel hrib. Altă greşeală pe care am constatat că o fac multe gospodine prea preocupate de aspect, e îndepărtarea stratului fertil. Doar pentru cei foarte mofturoşi recomand îndepărtarea lui atunci cînd e bătrân, moale, galben-verzui. Dar de obicei , dacă pe noi viermii ne mănîncă doar în groapă, pe hribi nu prea îi lasă să ajungă la "vârste înaintate" îi mănâncă pe picioare, mai bine zis pe picior.

De gătit am spus deja că sunt buni oricum, dar vă recomand ceea ce fac şi eu. Îmi place să mă bucur cât mai repede de ceea ce am cules, de aceea când ajung acasă după ce mă spăl, în primul rând îmi gătesc uneori unicul hrib găsit. După ce îl curăţ de frunze şi pământ cu toată delicateţea ca să nu pierd nimic, îi fac un duş rapid şi foarte sumar. Apoi îl las la plajă pe un şervet de hârtie, în timp ce eu încălzesc puţin uleiul din tigaie. După ce s-a uscat hribul îl tai feliuţe şi îl pun la prăjit în ulei cu puţină sare. Eu îi pun deasupra şi un ou bătut ca pentru omletă, dar merge şi fără. Se serveşte cel mai bine cu mămăliguţă (merge şi cu pâine) şi mujdei de usturoi. E cea mai delicioasă friptură şi îţi dă pofta şi energia să te apuci de curăţat şi pregătit restul bureţilor.

Sunt foarte buni în timpul postului, deoarece înlocuiesc cu savoare carnea în pilaf, în sărmăluţe, în tocăniţe, singuri , cu ceapa sau /şi cu cartofi la cuptor. Ca să nu mă repet folosiţivă fantezia, dar să nu înţelegeţi gresit , se impaca de minune şi cu carnea de orice fel. Dacă puneţi chiar şi un singur hrib în mâncare aveţi garanţia unui gust foarte ,deosebit , extraordinar !!!!!!!! de bun.

Poftă bună şi ........ pe mâine!