Eu nu mă satur niciodată de mers la bureţi. Abia aştept să văd ce mai găsesc.
Pomeneam data trecută de Amanita rubescens. Pentru că acum e sezonul ei m-am gândit să v-o prezint. Eu am fost cu soţul la pădure acum trei săptămâni şi am venit cu doi rucsaci plini de Plopenchi - Amanita rubescens. Ador ciuperca asta! E foarte gustoasă şi pe deasupra se găseşte destul de uşor. Hribii sunt delicioşi, dar îi găseşti mai greu, pentru că îi vânează toată lumea. La mine în zona Moldovei plopenchii nu sunt cunoscuţi decât de foarte puţine persoane. Am înţeles că sunt populari în Ardeal. Nefiind cunoscuţi pe aici, fac parte din categoria celor pe care îi găsesc de multe ori rupţi cu piciorul sau cu băţul. Dacă sunt proaspăt rupţi nu e nici o supărare: îi iau şi îi bag cu mare plăcere în traistă. Un alt motiv pentru care îmi plac foarte mult: dacă îi înveţi odată nu mai ai cum să-i confunzi cu altă ciupercă. Apar din luna iunie până în luna octombrie în pădurile de foioase şi în cele de conifere. Lunile de maxim sunt iunie şi iulie, deci grăbiţi-vă la cules!



E o ciupercă mare, cărnoasă şi de obicei dacă găseşti una, e bine să te uiţi cu atenţie în jur, pentru că rareori n-am găsit tot alaiul de nuntă pe 1-2 metri pătraţi. Când mergeam cu vecinii, cel care găsea primul plopenchi striga : "Zonă contaminată!". În bucata aceea de pădure sigur mai existau câteva grupuri de plopenchi - de ajuns pentru fiecare culegător.
Pălăria are în funcţie de locul în care creşte mai multe culori: roz-creol, roz-maroniu, roz-gălbui în pădurile de foioase şi roz-roşiatic în cele de conifere. Suprafaţa e acoperită de solzi (ca nişte scame) alb, alb-cenuşiu, roşietici lipiţi de pălărie. Cînd e tânără este convexă, apoi se întinde.Diametrul caracteristic 5-12 cm.
Stratul fertil se prezintă sub formă de lamele translucide albe ori rozalii.
Piciorul albicios cu nuanţe de roz, e fistulos, spongios şi cu partea de jos îngroşată; prezintă guleraş. De multe ori partea de jos e mîncată de viermi care lasă urme roşii în carne. Aceste urme roşii ca sfecla te asigură că ai de-a face cu Amanita rubescens. Înălţimea caracteristică 7-14 cm, grosimea 1,5-2,5 cm.
Carnea delicioasă pare transparentă, este alb-rozalie, fragedă, sfărâmicioasă, cu miros plăcut.
NU SE POATE CONSUMA CRUDĂ! Are substanţe toxice care se descompun sub acţiunea căldurii.
ATENŢIE! Poate fi uşor confundată de necunoscători cu Amanita pantherina, una din cele mai otrăvitoare ciuperci de la noi, despre care voi vorbi data viitoare.
Chiar dacă nu înţelegeţi limba franceză imaginile sunt grăitoare :
Poate e mai bine în italiană ...
Se poate conserva opărită la borcan cu sare sau în pungi la congelator. E delicioasă pane, în supe, tocăniţe, papricaş, cu macaroane, cu smântână, etc. E perisabilă, nu o lăsaţi negătită sau neconservată.
Se curăţă şi se spală mult mai usor dacă le opărim puţin înainte. Carnea devine elastică , nu se mai rupe, e mai uşor de manevrat.