Din nefericire există şi ele : ciupercile rele. Cele bune se împart în comestibile (se pot mânca, dar nu cu deosebită plăcere), gustoase şi foarte gustoase. De ce ar fi diferite cele rele? Sunt şi ele de trei feluri : necomestibile (de obicei amare sau lemnoase) , otrăvitoare şi letale.
Aşa cum nu toţi apreciem la fel un gust, tot aşa nu putem spune despre o ciupercă otrăvitoare cu exactitate cât de toxică este. Fiecare organism reacţionează în felul lui la toxine. Bineînţeles contează foarte mult şi cantitatea consumată. De aceea voi spune depre Amanita pantherina că este o ciupercă foarte otrăvitoare . Conţine substanţe toxice care atacă celulele nervoase pricinuind stări de anxietate, halucinaţii, în cazuri grave crize de nebunie şi poate provoca chiar moartea.
Creşte pe pământ din iulie până în octombrie în pădurile de foioase şi în cele de conifere . De regulă e solitară. Uite un motiv ca să nu le deranjăm solitudinea :) . Este o ciupercă de talie mare sau mijlocie.
Pălăria e maro-cenuşie, maronie acoperită cu solzi albicioşi , dar care pot lipsi find spălaţi de ploaie. Are la început formă semisferică pentru ca la maturitate să se întindă. De obicei marginea pălăriei la exemplarele mature are crăpături(vezi foto) . Diametrul obişnuit e de 5-10 cm.
Stratul fertil se prezintă sub formă de lamele albe strâns apropiate.
Piciorul este alb, subţire, la exemplarele mature devine gol în interior, cu guleraş slab dezvoltat, friabil, de aceea poate să lipsească. Are o volvă bulboasă puţin dezvoltată uneori cu cordonaşe zdrenţuite.
Carnea în pălărie e albă şi moale, iar în picior fibroasă şi se scămoşează. Nu are un miros caracteristic.
Se poate confunda cu Amanita vaginata şi Amanita citrina care sunt şi ele otrăvitoare, dar şi cu Amanita rubescens de care se deosebeşte prin carnea care rămâne tot timpul albă.
Ca să lămurim puţin acest aspect, vreau să punctez faptul că nu putem deosebi ciupercile otrăvitoare prin culoarea cărnii. Pe un site cineva afirma cu toată convingerea că ciupercile otrăvitoare la rupere se colorează intens. Total greşit. În cazul de faţă personajul nostru negativ e alb ca neaua şi foarte vinovat! La Amanita rubescens carnea e rozalie, iar în picior poate fi roşie ca sfecla dacă e atacată de viermi.
Vă sfătuiesc, dacă nu cunoaşteţi Amanita rubescens să nu o culegeţi decât după ce aţi identificat-o pe Amanita pantherina şi aţi observat cu atenţie diferenţele.
Iată şi lecţia franceză, video de micologie :
Şi un videoclip asiatic e la fel de util :
Azi vreau să va fac un cadou . Pălărie într-un picior, ghici ciupercă ce-i ?
Se numeşte Anthurus archeri, dedicată micologului irlandez Archeri, şi e ... ciupercă ! Nu cred că se găseşte la noi, dar nu bag mâna în foc. Cu schimbările climaterice actuale s-ar putea ca şi unii spori să găsească "o casă primitoare" aici la noi . Culmea , se poate chiar consuma atunci când nu a ieşit încă din ou, după ce a fost înlăturat stratul mucilaginos . "Tentaculele" ei roşu cu negru par culori de avertizare din lumea animală şi au cam 12 cm lungime.
Dacă nu ştiaţi atunci vă pot eu informa că ciupercile au chiar unele caracteristici din regnul animal. La marea majoritate pereţii celulelor lor sunt constituiţi din chitină şi nu din celuloză. Interesante vietăţi , nu?
Voi continua plimbarea printre ciuperci.
