Probabil cea mai cunoscută - Ciuperca de bălegar

Cârcotaşii o să spună că pe "champignioane" (uneori am impresia că nu suntem francofoni ci doar ne-am franţuzit cum ar spune coana Chiriţa a lui nenea Alecsandri) le ştie oricine şi mai ales că e mai simplu şi mai sigur să le cumpărăm din magazine. Păi da, numai că eu sper ca cititorii acestui blog să fie pasionaţi de culesul ciupercilor ; iar cei care nu sunt să devină.


În unii ani apar din abundenţă şi se întâmplă să dai pur şi simplu peste ele. Şi atunci ce faci? Nu le culegi pentru că nu eşti sigur-sigur că sunt cele bune? Există persoane care se îndoiesc chiar şi de cele de cultură. Eu nu am găsit ciuperci de bălegar când mi-am dorit să le găsesc - însă îmi amintesc cu plăcere o întâmplare. Când eram copil mergeam în vacanţa de vară la bunici împreună cu fraţii mei. Într-o astfel de vară mergeam cu bunicul după frunze de papură pentru legat snopii de porumb . Noi copiii eram bineînţeles "codiţă" după bunic. Stuful căutat creştea într-o vale pe care păşteau liniştite vacile satului. Era de asemenea loc de joacă pentru copii. Într-un cuvânt un loc destul de umblat. Nu-mi amintesc cine şi unde a văzut prima ciupercă, dar ne-am răspândit repede foarte bucuroşi în căutarea lor. Am găsit atât de multe încât ne-am dezbracat toţi de bluze şi le-am umplut cu ciuperci. Eram teribil de fericiţi şi am umplut căruţul de butelie (care trebuia să ajute la transportat frunzele de papură) cu bluzele pline de ciuperci. Stuful a rămas pe a doua zi. Nu vă mai spun cum tropăiam de nerăbdare pe lângă tigaia în care le-a prăjit bunica. Fără nici o exagerare, au fost aşa de multe încât nu le-am putut culege pe toate. A doua zi nu mai era nici una de sămânţă.


Ciuperca de bălegar - Agaricus campestris este o ciupercă de talie mare sau mijlocie. Creşte izolat , în grupuri mici sau grupuri numeroase pe păşuni, în grădini, în locuri însorite cu iarbă începând din martie şi până în decembrie.



Pălăria la exemplarele tinere este rotundă, închisă, apoi semicirculară, pentru ca la exemplarele bătrâne să se întindă. Cuticula este albă, groasă, mătăsoasă, se desprinde uşor. La apăsare se îngălbeneşte puţin iar marginile devin roşietice sau maronii. Are un diametru specific de 5-10 cm.

Stratul fertil e format din lamele strâns apropiate care la început sunt acoperite complet de guleraş. La exemplarele tinere au o culoare rozalie care pe măsură ce ciuperca îmbătrâneşte se schimbă gradat în roz-închis, maro, maro-închis pentru ca în final să ajungă negre.
Piciorul este de obicei mai scurt decât diametrul pălăriei, gros, plin, uneori mai subţire spre bază. Are aceaşi culoare cu pălăria şi un guler mic, moale, alb şi fragil. Înălţimea caracteristică este de 3-7 cm, iar grosimea de 1-3 cm.

Carnea este groasă, tare, albă, se colorează la rupere în maro-roşietic, cu un miros caracteristic plăcut, aromat.

Poate fi confundată cu Agaricus bisporus şi Agaricus bitorquis care sunt de asemenea comestibile.



Din nefericire mai poate fi confundata la prima vedere şi cu Amanita phalloides cea mai otrăvitoare ciupercă de la noi. E suficient însă să observăm că aceasta are lamelele albe şi un areal diferit: creşte doar în păduri, nicidecum pe păşuni.





O altă ciupercă periculoasă cu care ar putea fi confundată este Inocybe patouillardi. Cu puţină atenţie observăm însă uşor diferenţele: are o pălărie campanulată, lamele mult mai spaţiate, gălbui şi se înroşeşte la apăsare.





Cea mai asemănătoare este singura sa rudă toxică Agaricus xanthodermus, care poate fi uşor identificată de cei care au un bun simţ olfactiv prin mirosul puternic de chimicale(iod). Prima persoană care protestează este soţul meu care din nefericire în acest caz deosebeşte cu greu mirosurile. Nici o problemă; ca de obicei, mama natură are o soluţie şi pentru el. Agaricus xanthodermus are o culoare galben-crom la baza piciorului. De aceea e bine să culegem orice ciupercă cu grijă, întreagă, pentru a putea fi bine observate toate caracteristicile.




Încă nu m-am hotărât despre ce să scriu data viitoare, dar cu siguranţă cei curioşi vor afla.

Lecţia video de micologie :







Aici se vede bine cum se îngălbeneşte de ciudă Agaricus xanthodermus  pentru că acum o veţi recunoaşte cu uşurinţă :

Orice ciupercă necunoscută e nebună.

O criminală cu pălărie - Amanita phalloides

Este suplă, frumoasă (chiar apetisantă) şi poartă pălărie.

Aşa ar putea începe un roman poliţist, nu?

Şi totuşi aşa cum spune titlul e criminală. Nu doar la atingere aşa cum cred unii despre ciupercile nebune, ci atunci când îngurgitezi chiar şi o mică cantitate. Chiar şi sporii inhalaţi în cantitate mare pot fi toxici.

După cum puteţi observa în poza de mai sus Amanita phalloides - Buretele viperei, e mâncată de melci cu toate că e responsabilă de multe decese în rândul populaţie umane. Cum spuneam în "Superstiţii", ceea ce mănâncă viermii şi melcii nu e neapărat bun şi pentru noi. Nu o recomand nici măcar sinucigaşilor, pentru că provoacă, senzaţie de vomă bruscă, care nu poate fi reţinută, diaree asociată cu colici intestinale, frisoane, obraji supţi, cearcăne, angoasă, însă bolnavul rămâne lucid. Prin vomă şi diaree bolnavul pierde foarte multă apă din organism. Din acest motiv nu trebuie provocată voma. Bolnavul trebuie transportat imediat la spital , hidratat şi încălzit. Dacă nu e transportat la spital vor fi afectate de toxine organele interne: ficatul, inima şi rinichii. Astfel poate surveni hepatita, tulburările de circulaţie sau blocajul renal, în final moartea. Din nefericire nu a fost descoperit mecanismul acestui tip de otrăvire şi nici antidotul. Aşa cum am mai spus simptomele apar abia după ce toxinele au fost complet absorbite de organism. Chiar transportat urgent la spital există riscul de a nu putea fi salvat. Anual în toată lumea există multe victime ale acestei ciuperci. De aceea insist rugându-vă să o studiaţi cu atenţie şi dacă aveţi impresia că o ciupercă seamănă cu Amanita phalloides nu o consumaţi.

Este o ciupercă de talie mare sau mijlocie, creşte pe sol în păduri de foioase şi de conifere din luna mai până în luna noiembrie, câte una sau în grupuri.

Pălăria la exemplarele tinere este rotundă, apoi semisferică , iar în final se întinde. Ciuperca apare dintr-un fel de ou care poate fi confundat cu Bovista plumbea - o ciupercă comestibilă care însă nu are în interior pălăria în formă incipientă ca la Amanita phalloides . Bovista plumbea - prahaghiţa are o formă circulară iar în secţiune vedem doar carnea albă ca un caş.

Pălăria este lucioasă, striată radial către margini; de culoare verde-gălbui, pal, verde-maronie, sau verde-cenuşie mai deschisă spre margini; este netedă, nu este crestată, dar uneori marginile sunt crăpate. Diametrul caracteristic este de 4-10 cm, putând fi mai mic la exemplarele tinere sau mai mare la cele bătrâne.

Stratul fertil se prezintă sub formă de lamele albe foarte apropiate, urcătoare.

Piciorul e alb, parcă imprimat, catifelat, uneori pătat cu culoarea pălăriei. Înălţimea carateristică 6-12 cm, grosimea 1-1,5 cm. Sub pălărie există un guler bine dezvoltat, striat, răsfrânt în jos, care poate cădea - deci poate lipsi. La fel şi volva de la baza piciorului bine dezvoltată poate lipsi rămânând în pământ la culegere, sau poate fi acoperită de resturi vegetale.

Carnea este albă , fragilă în pălărie, fibroasă şi aţoasă în picior. Nu are gust sau miros neplăcut.

Poate fi confundată cu Russula vesca - vineţica care însă are carnea sfărâmicioasă, piciorul nu este fibros şi pocneşte la rupere, lamelele sunt friabile.

Ar mai putea fi asemănată cu Amanita vaginata ciupercă comestibilă doar preparată. Amanita vaginata are marginile pălăriei striate, o culoare cenuşie metalică, piciorul nu are guleraş, în pălărie carnea e deosebit de fragilă.

Seamănă şi cu Russula cyanoxantha-pâinişoara care are piciorul tare , nu e fibros, carnea în pălărie pocneşte la rupere, lamelele sunt groase.

O altă ciupercă asemănătoare în stadiu tânăr poate fi Agaricus arvensis- Ciuperca de câmp, ciupercă comestibilă, dar aceasta se îngălbeneşte la apăsare, carnea miroase plăcut a migdale sau anason.

În locul veşnicelor ştiri de senzaţie gen : "Şi anul acesta ciupercile au făcut victime. Se pare că au suferit mutaţii. Vă recomandăm să nu consumaţi decât ciuperci din comerţ.", ar fi mult mai bine dacă mass-media ar difuza aşa ceva :

Poate aşa s-ar mai lămuri lumea cum arată ciupercile otrăvitoare.
Orice ciupercă necunoscută e nebună.

Urmează cea mai cunoscută ciupercă.

Superstiţii

Azi vreau să "demolez" nişte superstiţii extrem de periculoase . Auzisem eu destul de multe şi înainte, dar acum pe net vă spun drept că mi se zbârleşte părul ca pe spinarea lupului de ce grozăvii pot citi . Cred că este foarte periculos pentru că "specialiştii" scriu pe diverse site-uri foarte convingători aberaţii care fără nici o exagerare le pun viaţa în pericol vizitatorilor acelui site.

Să le luăm pe rând.

1. Există cred din vremuri foarte vechi - am văzut chiar într-un film coreean această superstiţie - credinţa că ciupercile otrăvitoare se verifică cu lingura de argint. Adică pui ciupercile la fiert de-a valma , bagi o lingură de argint în fiertură şi dacă se înnegreşte înseamnă că sunt otrăvitoare. Nimic mai fals. O să muriţi foarte bine aşa. Nici o ciupercă proaspătă nu înnegreşte argintul . Argintul se înnegreşte doar dacă au început să fermenteze ciupercile (deci deja se strică) sau dacă aţi mai pus în ele vin, oţet, smîntână , etc.

2.Putem proba pe animalele din casă ciupercile necunoscute. Drept să spun nu ştiu ce fel de iubitori de animale sunt cei care ar face aşa ceva, dar să zicem ca ei. Am spus şi în articolul precedent că organismul uman reacţionează diferit la toxine ; ce să mai zicem de alte specii de vieţuitoare. Şi dacă pisica mai are încă 8 vieţi ? :) Glumesc desigur. Dar iată un exemplu care vă poate lămuri de "eficacitatea" acestei metode - Amanita phalloides cea mai periculoasă ciupercă de la noi . Intoxicaţia cu această ciupercă se produce abia după ce toxinele au fost complet absorbite, adică chiar după 36 de ore . Din acest motiv de cele mai multe ori starea de rău nici nu e pusă pe seama ciupercilor mâncate, provocând astfel o rată a mortalităţii de 90%.

3.Toate ciupercile pot fi mâncate dacă sunt bine fierte. Revin la Amanita phalloides , e la fel de toxică indiferent de modul sau timpul de preparare. Pe deasupra un singur exemplar la o mâncare de patru persoane e letal .

4.De pe net : "toate ciupercile otrăvitoare la rupere se colorează violent" . Mi-aş dori să pot fi eu puţin violentă cu cel care a putut afirma aşa ceva . Din toate speciile de Amanita otrăvitoare nici măcar una nu-şi schimbă nevinovatul alb în altă culoare violentă sau nu.

5.Altă "minune" de pe net : te poţi intoxica şi muri numai dacă atingi o ciupercă otrăvitoare - de la spori ! "Specialistul" cunoştea chiar un caz în care un copil a cules o ciupercă nebună, i-a dat-o bunicului, au aruncat-o şi totuşi au murit şi ei şi bunica cu celălalt nepot . În primul rând sporii apar abia când ciuperca îşi termină ciclul de viaţă adică e bătrână , zbârcită şi urâtă că nu mai are chef nici dracul s-o culeagă . Iar în al doilea rând toxinele nu ajung în organism decât dacă mâncăm ciupercile . E la fel cu însărcinata de la privitul izmenelor de pe sârma vecinului. Foooooaarte adevărat!!!

6.Dacă plouă şi pe culmea dealului sunt ciuperci otrăvitoare, ciupercile bune care cresc mai la vale devin şi ele otrăvitoare. Sau şi mai bine : dacă ciupercile bune cresc aproape de ciuperci nebune , "înnebunesc" şi cele bune. Tare sunt curioasă să-l cunosc pe cel care a văzut cum curg sau zboară toxinele din ciuperci ! Fals, fals, fals ! Asta ar însemna de fapt o modificare genetică . Sper că măcar atâta lucru ştie oricine : o modificare genetică se face la nivel celular şi aduce cu sine "altă Mărie cu altă pălărie".

7.Cât pe ce să uit una din cele mai populare superstiţii legate de ciuperci. Ciupercile mâncate de viermi sau de melci sunt comestibile. Desigur dacă eşti vierme sau melc. Ei îşi permit să le mănânce cu plăcere şi pe cele otrăvitoare.

8.Nici denumirea populară nu poate fi un reper. În ţara noastră există aceeaşi denumire Pălăria şarpelui pentru două ciuperci una bună şi una nebună : Macrolepiota procera şi Amanita muscaria.

Dacă mai ştiţi vreo superstiţie legată de ciuperci vă rog frumos să mi-o comunicaţi.

Hai să facem şi un micuţ test.

Care credeţi că sunt cele bune şi care nu ?

A)

B)

C)

D)

Chiar dacă arată aşa de bine A) şi D) care par nişte pâinişoare nevinovate sunt "criminalele" Amanita phalloides.

Sunt ciudate, nici nu au pălărie şi picior ca toate ciupercile, dar B) Craterellus cornucopioides sunt delicioase.

Iar pe C) Russula nigricans văzându-le aşa negre şi urâte nici nu vroiam să le încerc chiar dacă citisem că sunt bune. Am şi eu o problemă cu estetica - nu se încadrau. M-a convins soţul să le gustăm şi-mi pare bine. Sunt mai gustoase decât rudele lor pâinişoarele.

O regulă de aur pentru culegătorii de ciuperci : ORICE CIUPERCĂ PE CARE NU O CUNOŞTI FOARTE BINE , E NEBUNĂ !!

Pentru că v-am zăpăcit azi cu Amanita phalloides voi scrie data viitoare despre ea.